Ziua Refugiaților a fost marcată la Centrul de asistență umanitară și socială Nicolina Iași printr-o activitate de întărire a relației dintre părinți și copii ucraineni.

Relațiile familiale frânte, lipsa tatălui, a soțului și despărțirea de alți membri ai familiei, de prieteni se locurile cunoscute, de limba vorbită, au tulburat mult viața copiilor din Ucraina și părinților lor.

Și după trei ani de război, multe familii nu ți-au găsit echilibru și implicit are importanță covârșitoare pentru copii.

Mama care plânge des, e cea care te strânge în brațe cu iubire, crispare și disperare. E cea care nu-ți transmite siguranță și armonie- cam ceea ce are nevoie orice copil.

De aceea, de Ziua Refugiatului în acest an am vrut să le oferim două ore de relație strânsă, voioasă, în care părinții și copiii sunt coechipieri la joacă.

Am organizat așadar, competiții sportive, în jocuri coordonate de persoane avizate, în așa fel încât experiența să fie intensă și cu efect benefic.

Am urmărit ca prin joc să se formeze echipe, să se susțină reciproc, să se aprecieze reciproc, să se antreneze în a râde și a se bucura, efectul psihologic fiind astfel garantat.

Paharele, cercurile, gardurile, piesele de Domino sau lego utilizate de echipa de la Asociația Asnatura, toate au devenit pretext de antrenare în joacă. Orele acestea petrecute calitativ, frumos au fost foarte apreciate de copii și părinți, ceea ce s-a văzut inclusiv prin participare (14 părinți/bunici și 21 copii).

Ca după o activitate epuizantă fizic, câteva felii de pizza au fost binevenite.

Evenimentul a fost realizat în cadrul proiectului “Imbunatatirea integrarii socio-economice a refugiatilor ucraineni din Romania”,finanțat de International Rescue Committee (IRC).