Echipa Centrului de Asistență Umanitară și Socială pentru Refugiați CTR Nicolina îi ajută pe vârstnicii strămutați din Ucraina fără venituri sau cu venituri foarte reduse să acceseze programul SeniorIS, prin care pensionarii care locuiesc în Iași primesc tichete de transport gratuite.
Astfel, prin proiectul „Răspuns umanitar integrat pentru ucrainenii afectați de conflict și resortisanții țărilor terțe din Ucraina, Polonia, România și Republica Moldova” implementat de FONSS, cu sprijinul Diakonie Katastrophenhilfe și AA Germania, accesăm și astfel de facilități locale, cum ar fi aceste program SeniorIS, dezvoltat de Compania de Transport Public Iasi.
Menționăm că urmare a faptului că transportul în comun în Iași este printre cele mai scumpe din țară, grupurile vulnerabile, inclusiv cetățenii ucraineni care și-au găsit adăpost în orașul nostru sunt în imposibilitatea de a se deplasa pentru a-și asigura nevoile de bază precum cele medicale sau alimentare.